Centrul de Limbi Straine
al Statului Major al Fortelor Terestre
Home › Organizare English version English version

TABLETA CU LIDERI



Inceputurile Centrului de Limbi Straine se leaga de momente entuziaste, in care tineretea era o stare de spirit a vremurilor. Primenita dupa furtuna lui decembrie si spalata de ploile tranzitiei, tara dorea sa renasca, noua si stralucitoare in lumina soarelui de dimineata. Trebuia prins dirijabilul schimbarii, cel care lega om de om si tara de tara. Era nevoie si de noi pe harta, iar geografia trebuia sa treaca si pe aici.


A fost nevoie de un ordin pentru a infiinta Centrul de Limbi Straine ca institutie, dar entuziasmul si dedicarea au venit din buna voie, de drag si de iubire de oameni. Cel care a pus bazele acestei "institutii" a fost col. (r) Radu Stoicescu, ale carui urme inca mai sunt proaspete pe aici, de parca ar fi plecat doar ieri. Un sef model care si-a lasat subalternii "civili" sa-si faca "de cap". Iar ei au facut-o "lata": si-au facut treaba serios, cu sarguinta si modestie, lasand rezultatele sa le mearga inainte. Cursantii absolventi ai centrului au purtat mai departe cele invatate aici, pe unde s-au dus mai apoi, purtati de chemarile slujbei lor. Asa s-a nascut, pas cu pas si destul de curand, reputatia de echipa competenta si dedicata, de loc unde se invata bine, serios si cu placere. Asa s-a nascut bunul nume al unei echipe unite, care munceste cu drag, incurajata sa se dezvolte, sa infloreasca, sa caute sa fie mereu mai buna decat ea insasi.


Au urmat alte etape in viata institutiei. Odata cu venirea col. (r) Adrian Stancu, sef al biroului invatamant si ulterior interimar la conducerea centrului, corabia si-a continuat navigarea in aceleasi coordonate, invatand ce inseamna consecventa, obiectivitatea si simtul lucrului bine facut. A trecut cu bine si prin unele stramtori pe care le-au impus vremurile. Nici un drum nu e lipsit de primejdii si incercari, iar maiestria si unitatea unui echipaj se vadesc prin felul in care reuseste sa scape din aceste situatii.


Iar daca aceste teste au avut darul sa maturizeze pe cei ce le-au trecut, acest lucru se vede probabil astazi cand, sub conducerea unui lider plin de daruire si tact, lt.col. Carmen Teodorescu, oamenii isi fac treaba cu simt de raspundere si constiinta, pentru ca fiecare stie ce are de facut si intelege ca este o parte la fel de importanta ca oricare altul in acest puzzle frumos. Si ce este mai frumos decat sa stii, indiferent de locul pe care il ocupi in ierarhie, mai sus sau mai jos, ca esti aici ca sa slujesti, ca sa oferi partea ta de competenta si de inima?


Daca ai privit vreodata un musuroi de furnici rascolit de forte exterioare, ai putut probabil observa cu fascinatie cat de eficiente sunt micile creaturi, cu cata repeziciune si concentrare se misca, pentru a repara, a recladi, a contribui cu toatele la binele comun. Sunt acestea de multe ori lectii pe care chiar necuvantatoarele cele mai simple ni le dau. Sunt lectii exprimate si in intelepciunea sfanta: anume ca noi oamenii suntem pusi pe pamant ca parti ale unui trup, care trebuie sa se ajute si sa se compenseze, fiecare cu darurile cu care a fost inzestrat de Creator. Aceasta este puterea unei echipe, chiar daca timpurile uneori sunt neinduratoare. Aceasta inseamna umanitate.